Ministrul Transporturilor spune că „generația viitoare de miniștri va face autostrăzi”

Ministrul Transporturilor spune că generația viitoare de miniștri va face autostrăzi
Publicat: 02/10/2014, 16:28
Actualizat: 01/02/2019, 10:40

Rus a precizat, în cadrul Bucharest Forum 2014, că generația următoare de miniștri va face autostrăzi.

Ministrul a declarat că România are probleme, în acest moment, cu partea de nord-est a țării. „Teoriile vechi, de pe vremea comunismului, cu dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor țării, nu erau prostii, pentru că acolo este potențial uman”, a spus Rus, precizând că, în acest moment, zona de vest a țării are o dinamică de dezvoltare mult mai mare decât cea de est.

„Avem probleme cu zona de sud-vest, Pitești-Craiova, la fel, avem cel mai mare producător și exportator care are probleme grave în a-și transporta marfa către beneficiar, din cauza insuficientei modernizări a infrastructurii, care ar trebui să fie suport pentru el”, a arătat Rus.

El a adăugat că, „rațional vorbind, trebuie să ne corelăm dorințele și visele pe care le avem cu posibilitățile pe care le avem”.

„Eu, singura problemă pe care am avut-o cu legea până acum este permisul de conducere și viteza. Deci, sunt adeptul autostrăzilor în totalitate. Raportez cu supușenie că acum trei luni mi-au luat carnetul ultima oară. Cum prind autostradă, cum mă prinde Poliția, plătesc amenzi”, a precizat Rus.

El a adăugat: „În acest moment putem vorbi despre autostrăzi transcarpatice, timp de câțiva ani, dacă vrem să purtăm discuții, sau putem intra într-o zonă de past-cluster, în rezolvarea problemelor, de la drumuri regionale la drumuri expres, rapide, cu patru benzi, care trec prin localități, care au traseu de autostradă. Generația viitoare de miniștri va face autostrăzi”, a arătat Ioan Rus.

Ministrul Transporturilor a mai spus că, în urmă cu 20 de ani, nu și-ar fi închipuit că România va ajunge să exporte mașini Dacia în Germania. „Am vorbit mai devreme cu colegii de la Pitești Mioveni. Cine își închipuia, acum 20 de ani, că România va exporta Dacii în Germania? La Stuttgard, în poartă la Mercedes, că vindem Dacii? Dacă cineva îmi spunea cum 20 de ani că așa va fi, și că vom avea cotă de piață importantă, spuneam că are probleme cu Spitalul 9 din București”, a afirmat Rus.

El a dat și exemplul fabricii din Sebeș care urmează să înceapa fabricația celei mai moderne cutii de viteze automată. „Cine își închipuia că în România se vor fabrica cutii de viteză, automate, cu nouă trepte? Cea mai modernă cutie de viteză automată din lume, începe fabricația, fabrica este aproape gata, la Sebeș. Cine credea că noi vom putea pătrunde într-o astfel de piață? Niciodată să nu credem că nu avem șanse adevărate. Avem, cu o condiție, să avem oameni inteligenți în jurul nostru, și sănătoși, fără îndoială”, a declarat Rus.

Ministrul Trasporturilor a vorbit și despre Planul General pentru Transporturi, despre care a spus că este „un document strategic integrat, care stă la baza planificării a ceea ce vom face până în 2030” și a adăugat că „din trei sau din cinci în cinci ani se vor reface aceste lucruri, pentru că vor fi evoluții pe care în acest moment le-am anticipat poate insuficient de bine”.

„Acest document, care a fost elaborat exclusiv de profesioniști în aceste treburi și nu de politicieni, încercăm să îl ținem în dezbatere publică, în perioada aceasta, urmând a fi transfromat într-un program operațional al României, de care să ne ținem, pentru a asigura suportul pe infrastructură”, a precizat Ioan Rus.

Ministrul a ținut să precizeze că „începând de la Constanța, portul, Dunărea, porturile dunărene în sine, toate au un potențial enorm față de ceea ce utilizăm în acest moment, iar în interiorul unei stretegii solide, se pot naște oportunități economice care pot aduce plus valoare României”.

În ceea ce privește infrasrcutura feroviară, Rus a menționat că avem aproximativ 20.000 de kilometri de linie ferată, precizând că doar 20-30% din potențial este valorifdicat în acest moment. „Diferența nu este valorificată suficient”, a mai declarat Rus, precizând că este nevoie de finanțări pentru tot ceea ce înseamnă mentenanța infrastructurii, modernizare și studii de alt tip, inclusiv de fezabilitate.

„Nu am făcut acest lucruri până în acest moment pentru ca această infrastructură să fie o bază solidă de dezvoltare economic, nu am făcut acest lucru nici cu infrastructura rutieră, nici cu cea aeriană”, a declarat ministrul Transporturilor.

Rus a spus că vorbește în calitate de manager al unei companii foarte mari, Ministerul Transporturilor, care are subsumate mai multe companii. „Ca manager privat, vorbesc în termeni de venituri și costuri și profit la sfârșitul zilei. Compania mea, națională, Tarom, are un angajat la 1.400 de călători, Wizz Air-ul are un angajat la 7.000 de călători. Cum fac eu ca a mea companie să îl bată pe Wizz Air, și să nu cred, rațional, că mă va bate Wizz Air-ul pe mine? Asta trebuie să explici sindicatelor, companiei, să tot explici”, a mai spus Rus, precizând că „noi avem o problemă în a fi raționali în tot ceea ce facem, altfel nu vom putea avea succes”.

„Avem probleme și din acest punct de vedere și atunci acest afort continuu de modernizare a societății, și pe componenta învățământ, medical, trebuie să meargă în paralel cu componenta de modernizare economică și de a explica cetățenilor ce înseamnă economie de piață”, a mai spus ministrul Transporturilor.

România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă și 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, reiese din Master Planul de Transport, în condițiile în care fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, promitea în aprilie 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Proiectele de autostrăzi incluse în Master Plan sunt Sibiu – Brașov (103 km), Ploiești – Comarnic (49 km), Craiova – Pitești (115 km), Comarnic – Brașov (54 km), Brașov – Bacău (158 km) și Gilău – Borș (177 km), costul total estimat pentru aceste proiecte fiind de 6,28 miliarde euro fără TVA, potrivit unui document de sinteză furnizat de Ministerul Transporturilor.

În plus, Master Planul cuprinde construcția de drumuri expres însumând aproximativ 2.200 km, fondurile necesare pentru aceste proiecte totalizând circa 17,5 miliarde euro fără TVA.

În actuala variantă a Master Planului, secțiunea Sibiu – Pitești, de 115 km, una dintre cele mai așteptate autostrăzi din România, promisă de autorități, figurează ca viitor drum expres.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Copiii lui Adi Minune se tratează în Turcia. Ce proceduri au ales să-și facă
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale